AFM anunţă lansarea programului "Apă-canal". Ce sume se acordă şi cine poate accesa fondurile

DCBusiness Team |
Data publicării:
Laurenţiu Neculaescu. Foto: Crişan Andreescu
Laurenţiu Neculaescu. Foto: Crişan Andreescu

Informaţiile zilei de la Administraţia Fondului pentru Mediu. 

În perioada 05 aprilie 2024 ora 10:00 – 06 mai 2024 ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului, unitățile administrativ teritoriale se pot înscrie în cadrul Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate – Apă-canal.

”Îndemn unitățile administrativ-teritoriale din țară care doresc înființarea, extinderea sau modernizarea rețelelor de apă și canalizare să se înscrie în cadrul Programului Apă-Canal. Ghidul de finanțare a programului a fost publicat în Monitorul Oficial și pe site-ul AFM, astfel că toți cei interesați pot să parcurgă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și documentele necesare înscrierii în program. Fiind vorba de alocarea unor sume generoase și având în vedere că la nivel național avem multe de îmbunătățit în ceea ce privește infrastructura de alimentare cu apă și canalizare, consider că este o șansă importantă de care ar trebui să beneficieze cât mai multe localități”, a declarat Laurențiu-Adrian NECULAESCU, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

 

Pentru anul 2024, bugetul alocat acestui program este de 1,5 miliarde lei

 

Înscrierea în cadrul programului se va realiza prin intermediul aplicației informatice în limita a 200% din bugetul alocat sesiunii. Programul are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, pe regiuni. Sumele alocate pe fiecare regiune, în funcţie de numărul locuitorilor din județe și din Municipiul București, sunt următoarele:

În cadrul programului se finanțează tipurile de investiții care vizează atât înființarea sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, cât și extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și sistemelor de canalizare existente.

 

Solicitanții eligibili în cadrul programului sunt:

- unitățile administrativ-teritoriale la nivel de comună, oraș, municipiu, județ;

- subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București;

- asocierile fără personalitate juridică, încheiate între solicitanții din cadrul aceleiași regiuni. 

 

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Finanţarea se acordă din fondurile alocate regiunilor, în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale din care face parte solicitantul, după cum urmează:

12.000.000 lei cu TVA pentru UAT cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori;

20.000.000 lei cu TVA pentru UAT cu o populație cuprinsă între 5.000 – 10.000 de locuitori;

30.000.000 lei cu TVA pentru UAT cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori;

- în cazul județelor și asocierilor fără personalitate juridică, finanțarea se acordă în funcție de numărul și categoria UAT cuprinse în proiect, prin însumarea valorilor corespunzătoare.

 

Un proiect poate presupune atât lucrări destinate sistemelor de alimentare cu apă, cât și lucrări destinate sistemelor de canalizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5636
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.5677
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9026 RON
CHF flag1 CHF = 5.1699 RON
AUD flag1 AUD = 2.8705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1638 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4528 RON
XAU flag1 XAU = 427.5571 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377601.48RON
1 ETH = 8570.40RON
1 LTC = 416.38RON
1 XRP = 10.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17437.38-0.57%
BET-BK3279.77-0.29%
BET-EF947.02-0.76%
BET-FI61679.25-0.38%
BET-NG1260.33-0.84%
BET-TR38452.33-0.57%
BET-TRN37375.54-0.57%
BET-XT1497.18-0.57%
BET-XT-TR3245.53-0.57%
BET-XT-TRN3161.39-0.57%
BETAeRO864.070.33%
BETPlus2574.80-0.52%
RTL38743.25-0.64%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel