Prin plăţile efectuate la 31 mai 2024, AFIR a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiţii, precum şi cele aferente măsurilor de mediu şi climă.
Din întreaga sumă plătită, 74,88 milioane de euro reprezintă finanţarea acordată din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar diferenţa de 13,24 milioane de euro este acoperită de la Bugetul Naţional.
Cele mai multe plăţi, respectiv 23,5 milioane de euro au mai fost efectuate pentru investiţii în exploataţii agricole şi pomicole (prin submăsurile 4.1 - exploataţii agricole şi 4.1a - exploataţii pomicole). Pentru investiţii de utilitate publică (prin submăsurile 4.3 - infrastructură agricolă, forestieră şi de irigaţii, 7.2 - infrastructură de bază din mediul rural şi 7.6 - protejarea patrimoniului), AFIR a efectuat plăţi în valoare de 11,1 milioane de euro, precizează AFIR într-un comunicat.
De asemenea, o sumă importantă, mai precis 8,1 milioane de euro, a mers către decontarea primelor pentru asigurarea culturilor, a animalelor şi a plantelor (submăsura 17.1).
Potrivit AFIR, în această etapă de plată, Grupurile de Acţiune Locală au primit peste 11 milioane de euro pentru cheltuieli realizate pentru dezvoltarea comunităţilor locale prin axa LEADER.
Pentru măsurile de mediu şi climă AFIR a efectuat la data de 31 mai 2024 plăţi către fermieri de peste 23 de milioane de euro.
"Fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării şi autorizării la plată de către experţii AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai FEADR, în conformitate cu contractele de finanţare încheiate, precum şi cu angajamentele asumate", au transmis reprezentanţii agenţiei de plăţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.