Aeroportul Ataturk din Istanbul își închide porțile

DCBusiness Team |
Data publicării:
Noul aeroport din Istanbul are o capacitate mai mare
Noul aeroport din Istanbul are o capacitate mai mare

Aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, al cincilea ca mărime din Europa, îşi va închide porţile pentru zborurile de pasageri începând cu data de 3 martie şi va transfera ştafeta către noul Istanbul Airport, transmite EFE.

”Transferul va începe luni, 1 martie, şi începând din ziua de 3 martie toate zborurile de pasageri se vor efectua de pe noul aeroport, lăsând vechiului aeroport zborurile avioanelor de marfă”, a declarat directorul de comunicare de la IGA, Gökhan Sengül.

Noul aeroport, care începând cu data de 2 martie va moşteni sigla IST, va avea iniţial două piste de aterizare, urmând ca din 2020 să i se adauge o a treia pistă, a precizat Sengül. Încă de la început, instalaţiile noului aeroport vor avea capacitatea teoretică de a gestiona 80 de zboruri pe oră (40 de decolări şi 40 de aterizări), ceea ce va permite un număr de maxim 2.000 de zboruri pe zi, o cifră clar mai mare decât recordul de 1.500 de zboruri pe zi al actualului aeroport Ataturk.

Dacă în prezent aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul este tranzitat de peste 60 de milioane de pasageri pe an, noul aeroport aspiră să ajungă la 90 de milioane de pasageri în 2019 pentru ca în cursul unui deceniu să ajungă la o capacitate de 200 milioane de pasageri pe an.

Citește și:

Noul aeroport al Turciei: un proiect controversat! VIDEO

Construcţia noului aeroport internaţional din Istanbul a început în 2015 pe un teren unde înainte era o mină deschisă de cărbune pe coasta Mării Negre, la aproximativ 35 kilometri nord -vest de centrul istoric al Istanbulului. Oficial, aeroportul a fost inaugurat în data de 29 octombrie 2018, cu ocazia zilei naţionale, dar deocamdată găzduieşte doar un număr redus de zboruri ale companiei Turkish Airlines, inclusiv unele spre Paris, Frankfurt, München şi Moscova. Chiar dacă planurile vizează conectarea noului aeroport cu Istanbul via o linie de metrou, pentru moment sunt doar câteva linii de autobuz care au nevoie de aproximativ o oră pentru a face naveta între oraş şi noul aeroport.

Istanbul mai are un al treilea aeroport internaţional, Sabiha Gokcen, pe partea asiatică a oraşului, a cărui capacitate este mai mică decât cea a aeroportului Ataturk şi care va continua să opereze fără modificări.

Preşedintele Erdogan şi-a anunţat intenţia de a construi o "Nouă Turcie", cu infrastructură modernă, până în anul 2023, când se aniversează 100 de ani de la fondarea statului modern turc de către Mustafa Kemal Ataturk.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 486462.38RON
1 ETH = 15335.10RON
1 LTC = 542.27RON
1 XRP = 14.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel