Adrian Teodorescu a fost desemnat director general al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti

DCBusiness Team |
Data publicării:

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti are o nouă conducere.

Anterior numirii, Teodorescu a ocupat funcţia de director al Direcţiei Juridice din CMTEB.

"Este o continuare a eforturilor depuse până acum, atât în perioada în care am coordonat Direcţia Juridică, cât şi în trecut. Voi urma viziunea integrată a ultimilor ani, cu accent în primul rând pe executarea lucrărilor de reabilitare a conductelor, în special în zonele critice în vederea pregătirii sistemului pentru viitorul sezon de încălzire. Acţiunile esenţiale pentru creşterea performanţei acestui serviciu public vor fi urgentate. O altă prioritate va fi reprezentată de păstrarea şi îmbunătăţirea dialogului cu angajaţii Companiei - o resursă vitală, extrem de valoroasă şi, din păcate, din ce în ce mai rară. Se va accelera procesul de depunere a proiectelor pentru atragerea fondurilor disponibile pentru finanţare, pentru că, reiterez şi susţin faptul că fac parte dintre cei care consideră că sistemul centralizat de termoficare este cel mai bun, eficient şi ecologic sistem de încălzire ", susţine Adrian Teodorescu.

Adrian Teodorescu a fost şef al Direcţiei Juridice din cadrul CMTEB între mai 2022 şi august 2023. Anterior a făcut parte din Directoratele Transelectrica SA şi Complex Energetica Oltenia SA, iar între 2014 şi 2015 a ocupat funcţia de director general al RADET.

Fostul director al Termoenergetica, Claudiu Creţu, a fost numit recent director general al Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.7536
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.7511
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7536 RON
GBP flag1 GBP = 6.0007 RON
CHF flag1 CHF = 5.3029 RON
AUD flag1 AUD = 3.0083 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3319 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4270 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 449.0238 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413005.60RON
1 ETH = 11301.73RON
1 LTC = 524.18RON
1 XRP = 10.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17557.170.61%
BET-BK3320.570.56%
BET-EF956.880.54%
BET-FI61521.62-0.75%
BET-NG1282.300.61%
BET-TR38716.500.61%
BET-TRN37632.310.61%
BET-XT1505.090.41%
BET-XT-TR3262.660.41%
BET-XT-TRN3178.060.41%
BETAeRO860.77-0.69%
BETPlus2589.050.54%
RTL39062.470.52%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel