Vânzarea ENEL. Adrian Negrescu: Investițiile sunt cheia pentru greci

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Adrian Negrescu
EXCLUSIV
Adrian Negrescu

Analistul economic Adrian Negrescu a făcut pentru DCBusiness o scurtă analiză a ceea ce înseamnă pentru România și consumatorul român faptul că ENEL și-a vândut activele din țara noastră către grecii de la Public Power Corp (PPC).

Adrian Negrescu a explicat că: ”În principiu, ar trebui ca acest contract de vânzare să vină cu niște clauze specifice care să prevadă modul în care operațiunile Enel în România vor fi dezvoltate în viitor. Cuvântul cheie este investiție. Vor reuși grecii să asigure un program de investiții în așa fel încât și ei să facă bani și consumatorii să aibă de câștigat? Și mă refer aici în primul rând la extinderea rețelelor, la extinderea programului de digitalizare a contorizării. Mă refer la modul în care se face facturarea și politica asta de relații cu clienții”. 

Economistul mai spune că: ”Nu știu în ce măsură grecii au puterea financiară de a face acest lucru, de a dezvolta businessul din România. Nu știu cum și-au făcut calculele. Cert este că piața românească are potențial. Dezvoltarea, mai ales în zona marilor orașe, a business-urilor, construcțiile de blocuri, dezvoltarea imobiliară. Toate acestea aduc clienți unei astfel de companii. Pentru greci business-ul ăsta poate fi unul profitabil în măsura în care vor investi. Rămâne de văzut ce-și asumă prin acest contract și cum va monitoriza statul, până la urma urmei, acest element de siguranță energetică care reprezintă rețeaua administrată până acum de Enel”.

Întrebat dacă nu era mai bine ca statul român să cumpere de la ENEL, Adrian Negrescu a explicat că: ”Statul român, în momentul de față, nu are bani să facă chestia asta. Uitați-vă la situația Hidroelectrica, la Romgaz, la Nuclearelectrica, companii care sunt văduvite din punct de vedere financiar de fondurile de investiții. Nu văd din ce bani ar fi achiziționat statul. Cum ar fi putut achiziționa statul activele Enel, în condițiile în care abia se descurcă să plătească banii pentru pensii și salarii, deficitul bugetar fiind în creștere? Putea fi făcută o asemenea afacere doar în măsura în care statul declanșa o campanie de subscripție, atrăgea un fel de titluri de stat prin intermediul cărora să facă rost de bani pentru o asemenea achiziție”, a explica economistul și a continuat cu un ton sceptic că: ”Dar mă îndoiesc că statul ar fi avut capacitatea managerială să gestioneze o afacere de dimensiunea Enel în România. Uitați-vă ce haos este la Hidroelectrica cu facturile! Uitați-vă ce se întâmplă la Romgaz, o companie care este nevoită în momentul de față să emită obligațiuni pentru a avea cu ce să plătească investițiile din Marea Neagră, în condițiile în care statul a luat cam tot ce înseamnă profituri, câștiguri în anul 2022!”.

În ceea ce privește efectul asupra consumatorilor români, analistul a spus că acest lucru este legat de ”capacitatea grecilor de a negocia și de a face rost de curent ieftin pe care să-l livreze clienților. Dacă au această capacitate, dacă reușesc să își asigure pe termen mediu și lung capacități de furnizare la niște prețuri bune. Da, ar putea câștiga și cote de piață, ar putea chiar câștiga și clienți și ne-ar asigura și nouă, atât consumatorilor persoane fizice, cât și companiilor, un nivel de predictibilitate de care avem nevoie, după doi ani de zile în care prețurile curentului electric au crescut, au fluctuat extrem de mult”, a conchis Adrian Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9741
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.7768
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9741 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9951 RON
CHF flag1 CHF = 5.2806 RON
AUD flag1 AUD = 2.9678 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3230 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 401.0611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 462141.07RON
1 ETH = 16490.13RON
1 LTC = 505.24RON
1 XRP = 11.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16720.75-1.20%
BET-BK3139.92-1.00%
BET-EF906.45-1.25%
BET-FI62020.490.75%
BET-NG1199.03-1.25%
BET-TR36872.05-1.20%
BET-TRN35839.58-1.20%
BET-XT1444.96-1.02%
BET-XT-TR3132.32-1.02%
BET-XT-TRN3051.07-1.02%
BETAeRO875.49-0.05%
BETPlus2473.22-1.15%
RTL37231.88-1.20%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel