"Devine tot mai evident ca America lui Trump va reseta modul în care se face business la nivel mondial și România trebuie să fie conștientă de aceste modificări structurale. Retragerea SUA din Pactul de la Paris, focusul tot mai mare pus de Trump pe extragerea petrolului, a gazelor și a celorlalte resurse cu ignorarea țintelor de reducere a poluării, va determina tot mai multe țări să urmeze acest model.
Focusul americanilor pe exploatarea resurselor, de la petrol la gaze și alte minereuri, probabil va genera și creșteri de prețuri la nivel internațional și cred că este absolut necesar să fim pregătiți pentru această realitate.
De asemenea, introducerea unor noi taxe, războiul comercial cu China, toate acestea vor genera convulsii în comerțul internațional și noi, cum avem o balanță comercială deficitară, s-ar putea să devenim 'victima de serviciu' în tot acest context. Altfel spus, vom importa mai scump și vom avea mai greu acces la resursele de care avem nevoie.
În plus, nu este exclus ca președintele să dea din nou drumul la tiparnița de bani pentru a susține economia americană, iar problemele generate să fie exportate într-un nou val inflaționist care, cu siguranță, ne va afecta și pe noi, în România.
Este pregătită România pentru această nouă realitate economică mondială? La cum arată perspectivele, pare că nu. Noi suntem, în continuare, focusați să urmăm țintele privind poluarea, cu orice preț, iar asta deja ne costă", explică Adrian Negrescu.
America lui Trump se va focusa pe exploatarea potențialului economic
"Am închis mare parte din producția de energie pe bază de cărbune și am ajuns să tremurăm de fiecare dată când consumul de electricitate crește. Am devenit dependenți de importuri, la fel cum suntem, în prezent, și în sectorul gazelor. Acolo, din fericire, avem resursele din Marea Neagră și mai avem zăcăminte pe care le putem exploata. Însă avem o strategie? Suntem capabili să anticipăm măsurile impuse de americani în piața energiei, modul în care își vor promova agresiv investitorii și mai ales tarifele în dolari?
Sunt întrebări la care Guvernul trebuie să răspundă cum, de altfel, trebuie să găsească soluții și la noul trend pe care Trump încearcă să îl impună în industria auto – renunțarea la subvențiile pentru mașinile electrice va duce la modificări semnificative în piața auto și nu este exclus ca modelul Trump să fie preluat și de alte țări.
Dincolo de aceste semne de întrebare, prezenta lui Trump la Casa Albă trebuie privită ca o oportunitate pentru România, un moment de răscruce de la care trebuie să ne dovedim capabili să construim relații economice cu firmele americane. America lui Trump se va focusa pe exploatarea potențialului economic și noi trebuie să înțelegem și să exploatăm acest nou trend extrem de agresiv pe care Trump îl va susține în economia mondială.
Avem nevoie de o politică de lobby extrem de dinamică, menită să susțină, în fața autorităților americane dar mai ales a mediului de afaceri din SUA, argumentele investiționale care fac din România o destinație atractivă pentru capitalul american. Avem cel puțin două argumente esențiale – faptul că în România va fi construită cea mai mare bază NATO din UE și că putem deveni placa turnantă a business-ului de reconstrucție a Ucrainei, după război.
Pentru a ne susține argumentele, avem nevoie de o strategie coerentă legislativă, fiscală, menită să ofere argumente mai bune decât cele oferite de Polonia, Ungaria și Bulgaria în această cursă pentru jackpot-ul de peste 500 de miliarde de dolari cât va costa procesul de reconstrucție a Ucrainei.
Din păcate, pare că autoritățile române au fost luate din nou pe nepregătite. Nu avem o astfel de strategie, nu avem niciun instrument clar cu care să construim noul parteneriat cu SUA.Pare că focusul autorităților române s-a limitat la intrarea în Visa Weiver și la nimic altceva. Faptul că vom putea călători fără viză în SUA nu rezolvă problema relațiilor economice româno-americane, aflate la un stadiu destul de firav.
Investitorii americani sunt abia pe locul 5 în topul investitorilor străini în România, cu aprox. 8 mld. dolari. Spre comparație, Polonia a atras o sumă de patru ori mai mare.
Avem însă oamenii capabili să construiască strategii de lobby, să dezvolte o Lege pentru Ucraina, soluții de business din pdv legislativ și fiscal care să convingă investitorii americani? O intrebare la care autoritățile trebuie să răspundă rapid pentru că, dacă vom rata și această oportunitate, vom rămâne doar la stadiul de țară importantă doar din punct de vedere militar", scrie Adrian Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.