Adrian Câciu: Lucrurile nu pot fi lăsate pe sistemul "om trăi și om vedea"

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Adrian Câciu
Adrian Câciu

Analistul economic Adrian Câciu critică modul în care Guvernul actual procedează cu modificarea Codului Fiscal pe care o va promulga înaintea Legii bugetului.

Adrian Câciu scrie într-o postare pe Facebook că: ”Promulgarea legii pentru modificarea Codului Fiscal (legea care modifica accizele și abroga supra-impozitarea contractelor part-time) înaintea promulgării legii bugetului ne aduce intr-o situație similara anului 2019, cand era adoptata legea plafoanelor, dar au fost introduse o serie amendamente la legea bugetului care au modificat indicatorii de deficit și implicit plafonul de deficit (amendamentele cu dublarea alocatiilor care au marit deficitul cu 0,2 puncte procentuale, iar deficitul era deja adoptat prin legea plafoanelor).

În situația de astazi, prin promulgarea celor doua legi, deficitul din bugetul de anul viitor creste cu 0,35 puncte procentuale ajungând la 3,95%, iar veniturile se diminuează cu aproximativ 4 miliarde de lei fiind afectate urmatoarele capitole de venituri:
Venituri din contribuții, venituri din accize, venituri din TVA, venituri din impozitul pe venit.

În mod normal, proiectul de buget ar trebui retrimis în Parlament, pentru ca actele normative în vigoare la prezumtiva data a promulgării lui (06 ianuarie 2020) nu sunt conținute în capitolele bugetare, iar legea plafoanelor nu permite un deficit mai mare de 3,6%.

De asemenea, și masurile de politică fiscal-bugetara suferă modificări, în consecință.

Adrian Câciu: Cum va fi prima rectificare pe anul 2020

De altfel, Consiliul Fiscal a atenționat asupra acestui aspect.

De ce este importanta o retrimitere?

Pentru că există riscul ca, neprezentand măsuri alternative de menținere a veniturilor în limitele initial asumate, să fie sacrificate cheltuieli, în vederea încadrarii în ținta de deficit stabilita prin legea plafoanelor (promulgata).

Ori, aceste lucruri, nu pot fi lasate pe sistemul "om trai si om vedea" ci trebuie stabilite si asumate de la început.

Stabilesti venituri suplimentare, trebuie sa arati sursa de finantare, volumul veniturilor pe fiecare capitol, iar daca reduci cheltuieli trebuie stabilit clar care obiective nu se finantează, trebuie analizat daca este posibip amânarea, trebuie corelat cu legislatia care obligă la finanțare, trebuie vazut care sunt efectele (studiu de impact), iar acest fapt trebuie agreat si prezentat transparent.

Îmi doresc sa fim profesioniști. Nimic mai mult!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 488300.80RON
1 ETH = 15291.87RON
1 LTC = 539.84RON
1 XRP = 14.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel