Adrian Câciu: ”Vom avea RAPID rectificare și bugetul pe 2022”

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Adrian Câciu, ministrul propus al Finanțelor
Adrian Câciu, ministrul propus al Finanțelor

Ministrul propus pentru portofoliul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, că şi-ar dori să realizeze bugetul pentru 2022 foarte repede, dar trebuie ancorat în programul de guvernare şi să ţină cont de situaţia din perspectivă macroeconomică.

"Vă promit că aceste răspuns vi-l voi da săptămâna viitoare cel mai devreme. Mi-aş dori să facem bugetul foarte repede, dar trebuie ancorat în ceea ce înseamnă şi programul de guvernare şi situaţia din perspectivă macroeconomică. Aţi fost obişnuiţi şi cu această viziune a expansiunii economice în care se află România. România nu se află într-o situaţie extraordinar de fericită chiar dacă cifrele ne arată o revenire economică mult peste aşteptări. Revenirea aceea economică este datorată unui efect de bază pe care l-am avut anul trecut şi unui puseu inflaţionist, mai ales pe partea de costuri care ne periclitează zona de cerere agregată, iar eu trebuie să găsesc, său noi împreună trebuie să găsim soluţii să ne menţinem în deficitele asumate cu Comisia Europeană, să finanţăm programul de guvernare şi să menţinem şi puterea de cumpărare la un nivel şi la nişte parametrii sustenabili", a declarat Adrian Câciu.

Întrebat dacă va continua auditul iniţiat de ministrul Nazare, el a spus că tot ce se află în derulare va continua şi că nu se va duce să oprească o acţiune, mai ales că va face propria evaluare iar acel audit ar trebui să îl ajute.

Referitor la taxarea progresivă, el a afirmat că "în programul de guvernare nu s-a stabilit un astfel de lucru", şi a precizat că este o discuţie pe care trebuie să o avem cu privire la modul în care societatea vede redistribuirea avuţiei astfel încât să fie o medie care să ne confere o convergenţă către media Uniunii Europene.

Citește și:

Avertizările experților cu privire la o HIPERINFLAȚIE în România. Băncile estimează o inflație de 8%

Adrian Câciu, critici dure la adresa OMV Petrom: Distorsionează piaţa internă. Joc tolerat de mulţi ani

Piața energiei. Analist: Nu există curajul de a vorbi despre problemele structurale

Adrian Câciu a primit aviz favorabil, miercuri, pentru funcţia de ministru al Finanţelor din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Adrian Câciu a mai declarat că se va ocupa de aprobarea rectificării bugetare vineri, 26 noiembrie, dacă noul guvern va fi învestit până atunci.

„Rectificarea va fi aprobată vineri noaptea, vineri seara. Stăm până când o aprobăm. Adică nu înţelegeţi noaptea, cum se întâmpla. Deci pur şi simplu trebuie să am cel puţin câteva ore să ajung la minister să mă asigur că toate sursele de finanţare sunt acolo, că tot necesarul de finanţare este acolo, că deficitul se menţine. Foarte important”, a spus ministrul propus al Finanțelor.

„Aş vrea să ajung joi. Înţeleg că mâine (joi, n.r.) este votul de învestitură, iar eu joi noaptea voi sta la Ministerul de Finanţe pentru că este foarte simplu să spui din redistribuiri, dar trebuie să nu creezi dezechilibre ulterioare prin ceea ce tu faci rapid. Trebuie să mă asigur că tot ceea ce înseamnă necesarul de finanţare pe fiecare minister este asigurat până la final de an. Tot ceea ce înseamnă necesarul de finanţare pe autorităţi locale este asigurat. Vedeţi ce probleme avem din perspectiva aceasta. Trebuie să mă asigur că sistemul de sănătate este acoperit şi mai ales trebuie să mă asigur că partea socială din acest buget este acoperită până la final de an. Cu o condiţie. Adică nu e condiţie. Şi cu un obiectiv. Nu e condiţie. Obiectivul de a menţine deficitul aşa cum a fost el asumat la 7,13%", a mai spus Câciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506165.18RON
1 ETH = 16118.99RON
1 LTC = 602.15RON
1 XRP = 15.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel