Publicitate
"Este un semnal extrem de important că soluţiile actualei guvernări de contracarare a efectelor crizei energetice şi ale războiului din Ucraina dau investitorilor motive de încredere că economia românească va depăşi cu bine această perioadă complicată pe care o parcurge întreaga Europă. Pentru mine şi colegii din Ministerul Finanţelor semnalul dat de Standard & Poor's înseamnă o confirmare că eforturile de a lansa noi programe de sprijin pentru companiile româneşti sunt apreciate. De aceea, după lansarea programului "Sprijin pentru România", vom continua să muncim pentru a finaliza cât mai repede întreg cadrul de susţinere financiară a firmelor locale", a scris sâmbătă, pe Facebook, ministrul Finanţelor.
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a reconfirmat, vineri, ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3, pentru datoria pe termen lung şi scurt în moneda locală şi valută, precum şi perspectiva stabilă. Potrivit Standard & Poor's, ratingul României este susţinut de statutul de membru al Uniunii Europene şi accesul robust la finanţarea de pe pieţele internaţionale de capital. De asemenea, riscurile generate de conflictul din Ucraina sunt atenuate de perspectiva absorbţiei unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE şi în Facilitatea de Redresare şi Rezilienţa), precum şi de dependenţa energetică scăzută a faţa de gazele naturale şi petrolul din Rusia.
Florii 2022. Tradiții și superstiții de Duminica Floriilor
Standard & Poor's susţine că înregistrarea unei creşteri economice sustenabile cumulată cu reducerea deficitului fiscal al guvernului ar putea duce la consolidarea capacităţii productive a economiei României şi, pe cale de consecinţă, la o posibilă acţiune de îmbunătăţire a ratingului suveran al României.
Decizia celor de la Standard & Poor's vine la o săptămână după ce o altă mare agenţie de rating, Fitch Ratings, a confirmat şi ea ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade" (recomandat pentru investiţii).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.