Adrian Câciu: Cred că Florin Cîțu are alte cifre

DCBusiness Team |
Data publicării:
Adrian Câciu
Adrian Câciu

Economistul Adrian Câciu a comentat discursul ministrului Florin Cîţu de la evenimentul de lansare a Planului de Relansare Economică şi afirmă că, dacă ministrul nu vine cu cifre care să îi ateste spusele, acesta ar putea fi "bănuit de măsluirea cifrelor". 

 

"Poate dl Cîţu are alte cifre pe care se bazează şi pe care nu ni le prezintă niciunuia dintre noi, pentru că, de exemplu, cheltuielile cu dobânzile nu sunt mai mici, ci cu 11 la sută mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Toate instituţiile internaţionale, dar şi BNR, au spus că vom avea o cădere de 14 la sută. Am văzut şi mesaje care spun de scădere de 16 la sută. Dânsul spune că economia o să scadă doar cu 6 la sută. În regulă, îl credem pe dânsul pe cuvânt. Dar ar fi bine şi să prezinte aceste cifre, pentru că altfel poate cineva să îl bănuiască că ar măslui cifrele, aşa cum şi dânsul îi bănuia pe alţii când era în opoziţie. Cuvântul e dur, dar sună foarte ciudat să spui că totul e frumos când, chiar acum două zile, tot dânsul a spus că trecem prin cea mai mare criză din ultima sută de ani. Ori dacă lucrurile stau aşa bine, de ce am trece printr-o criză? Asta e o întrebare retorică... 

Citește tot articolul pe DCNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 373152.57RON
1 ETH = 7079.37RON
1 LTC = 334.34RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel