Această luare de poziție vine după ce compania Chevron Corp a anunțat un profit record de 36,5 miliarde de dolari pentru anul 2022, mai mult decât dublu față de anul anterior, dând startul unui sezon de profituri excepționale pentru furnizorii de energie la nivel mondial, anticipat, de altfel, de analiști.
La începutul acestei săptămâni, Chevron a anunțat că intenționează să-și tripleze cheltuielile pentru răscumpărarea de acțiuni, ajungând la 75 de miliarde de dolari în cinci ani, conform previziunilor actuale. Se așteaptă ca și alte companii petroliere să procedeze la fel.
Aruncă bani în buzunarele directorilor
"Companiile nu dus lipsă de nimic, au tot ce le trebuie - de la profituri record și mii de autorizații aprobate - pentru a crește producția", a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Abdullah Hasan. "Iar singurul lucru care-i împiedică să procedeze ca atare este propria lor decizie de a continua să arunce profituri le neașteptate în buzunarele directorilor și acționarilor, în loc să le folosească pentru a crește oferta."
Sub fostul președinte Donald Trump, Congresul a adoptat importante scutiri de taxe retroactive pentru Big Oil, în contextul în care restricțiile impuse de pandemia de COVID a redus drastic cererea de petrol și produse petroliere. A fost, printre altele, pentru prima dată după foarte mulți ani, când cotația țițeiului american a coborât pe teren negativ.
Nu vor lua exemplul europenilor
Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat radical trendul, prețurile la mărcile de referință ale pieței - Brent și WTI - au explodat, pur și simplu. În acest context, guvernele europene au impus taxe extraordinare pentru companiile din industria energetică, dar este puțin probabil ca legislatorii americani să facă același lucru, sunt de părere experții din domeniu.
Chevron și Exxon Mobil - cei mai mari doi producători americani de petrol - sunt pe cale să înregistreze profituri anuale uriașe pentru 2022, care, cumulate, se ridică la aproape 100 de miliarde de dolari, potrivit previziunilor analiștilor. Contactată de presă, compania Chevron nu a răspuns imediat la solicitarea formulată, în timp ce Exxon a refuzat orice comentarii.
Biden va recurge la dreptul său de veto
Declarația lui Hasan reprezintă cea mai recentă rundă de atacuri ale Casei Albe împotriva giganților energetici, arătate cu degetul pentru că au distribuit investitorilor încasările lor record. Anul trecut, administrația președintelui Joe Biden a încercat în zadar să convingă companiile petroliere să sporească producția, pe fondul scumpirii carburanților. În fața acestei situații, Biden a decis în cele din urmă să apeleze la Rezerva Strategică de Petrol a SUA.
Săptămâna trecută, secretarul pentru Energie al SUA, Jennifer Granholm, a anunțat că Biden va recurge la dreptul său de veto în privința unui proiect de lege al republicanilor din Camera Reprezentanților care limitează puterea președintelui de interveni în privința gestionării rezervelor de petrol, dacă documentul va fi adoptat de Congres.
În general, producătorii de petrol din SUA își măresc bugetele pentru noi proiecte energetice în acest an, dar cheltuielile vor fi diminuate de plățile către acționari. Anul trecut, industria energetică a fost unul dintre cele mai bune sectoare ale indicelui S&P 500, după ce a rămas ani de zile în urma pieței în general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.