Valoarea contractului încheiat cu firma românească Trencadis este de 10,234 milioane de lei (cu TVA), sursa de finanţare fiind bugetul proiectului MySMIS 127623/cod SIPOCA 595.
Potrivit unui comunicat al MAT, în urma finalizării licitaţiei publice, derulată în cadrul proiectului "Eficientizarea activităţilor de autorizare şi control a operatorilor economici prin implementarea unui sistem informatic integrat dedicat" - Cod MySMIS 127623/cod SIPOCA 595, contractul pentru implementarea sistemului informatic a fost încheiat cu o companie de tehnologie românească - Trencadis, specializată în soluţii de dezvoltare software pentru mediul guvernamental şi cel de business.
"Digitalizarea este modalitatea prin care putem susţine, cu adevărat, un turism modern şi competitiv în România! Drept urmare, prin resurse europene, vom implementa un sistem informatic dedicat autorizării şi controlului, care va elimina 'dosarul cu şină' şi drumurile repetate la sediul instituţiei. Mai exact, fără alte eforturi suplimentare, sistemul va facilita depunerea şi obţinerea documentelor online, integrând şi alte baze de date naţionale, precum ANAF sau ONRC. Reforma vizează şi transparenţa lucrărilor, astfel încât antreprenorii să poată urmări, în timp real, stadiul solicitării lor", a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Sistemul informatic va asigura inclusiv centralizarea şi validarea informaţiilor referitoare la registrele structurilor de primire turistică, ale agenţiilor de turism, ghizilor turistici şi patrimoniului turistic, precum şi un mediu viabil pentru promovarea serviciilor turistice, a traseelor şi atracţiilor locale.
În ceea ce priveşte activitatea de control, proiectul va permite realizarea unor rapoarte sintetice pe baza faptelor contravenţionale constatate frecvent, astfel încât să poată fi introduse măsuri şi soluţii de îndrumare optime, în scopul scăderii incidenţei respectivelor nereguli.
Proiectul "Eficientizarea activităţilor de autorizare şi control a operatorilor economici prin implementarea unui sistem informatic integrat dedicat" - Cod MySMIS 127623/cod SIPOCA 595, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, şi implementat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, are alocat un buget în valoare de 11.796.221,43 lei, dintre care 9.906.922,46 lei fonduri nerambursabile, iar 1.889.298,97 lei contribuţie naţională.
Data de încheiere este 9 decembrie 2023.
FED - Rezerva Federală a SUA a majorat din nou dobânda, la cel mai ridicat nivel din 2007
Rezerva Federală a SUA a majorat dobânda cu 50 de puncte de bază, pentru a contracara inflaţia ridicată.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat miercuri, în ultima şedinţă de politică monetară din acest an, cu 50 de puncte de bază rata dobânzii, la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, pentru a contracara inflaţia ridicată, transmit Reuters şi Bloomberg. Este cel mai ridicat nivel al dobânzii din 2007.
De asemenea, nivelul mediu al estimărilor Fed arată că majorarea dobânzilor se va încheia anul viitor, la un nivel de 5,1%, urmând să scadă la 4,1% în 2024, un nivel mai ridicat decât s-a indicat anterior.
Investitorii se aşteptau ca dobânzile să crească până la 4,8% în mai 2023, apoi să scadă gradual, cu 50 de puncte de bază, în a doua parte a anului.
Oficialii Fed au indicat clar că se aşteaptă ca ratele mai ridicate să afecteze economia. Ei au înrăutăţit la 0,5% prognoza de creştere a economiei SUA în 2023 şi au îmbunătăţit la 0,5% previziunea pentru acest an. În 2024 şi în 2025, PIB-ul SUA ar urma să înregistreze o expansiune de 1,6% şi, respectiv, 1,8%. De asemenea, rata şomajului ar urma să se situeze la 4,6% în 2023, în creştere de la nivelul actual de 3,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.