Acţiunile Prebet, evoluție peste așteptări: O apreciere de peste 14,5%

Mara Ivan |
Data publicării:
O piață în creștere
O piață în creștere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 51,64 milioane de lei (10,75 milioane de euro), de la 77,17 milioane de lei (16,05 milioane de euro), în şedinţa precedentă.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,76%, la 9.766,69 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,72%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,63%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,05%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,01%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 1,21%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 15,35 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 7,13 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz, cu 5,32 milioane de lei.

Citește și Tranzacții în creștere la 77,17 milioane de lei. Banca Transilvania, vedetă

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet, care s-au apreciat cu 14,67%, Uztel (+13,86%) şi Şantierul Naval Orşova (+7,83).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Rompetrol Rafinare (-5,75%), Impact Developer&Contractor (- 4,46%) şi Conted (- 3,79%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 409378.32RON
1 ETH = 7715.64RON
1 LTC = 364.48RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel