Acţiunile Mecanica Ceahlău, Electroargeş şi Carbochim, cele mai bune evoluţii, miercuri, la Bursa de Valori Bucureşti

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București

Bursa de la Bucureşti a închis mixt şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 81,31 milioane de lei (16,36 milioane de euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat o apreciere de 0,10%, până la 18.715,59 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în creştere cu 0,09%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, care au consemnat tranzacţii de 14,32 milioane de lei, urmate de acţiunile Aquila Part Prod Com - 9,02 milioane de lei şi ale OMV Petrom - 8,92 milioane de lei.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere cu 0,06%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,79%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,09% din valoare, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus tot cu 0,09%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a urcat cu 0,68%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Ceahlău (+12,75%), Electroargeş (+5,26%) şi Carbochim (+3,7%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Energopetrol (-12,10%), Condmag (-8,33%) şi Alumil Rom Industry (-5,68%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505829.85RON
1 ETH = 16441.09RON
1 LTC = 599.06RON
1 XRP = 15.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel