Acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Acordul privind exportul de cereale ucrainene a expirat.

Acordul cvadripartit care garantează de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai, relatează AFP. Rusia a refuzat să prelungească acordul, semnat la 22 iulie 2022 cu Ucraina sub egida Naţiunilor Unite şi a Turciei, denunţând obstacolele în comerţul cu produse agricole ruseşti.

Ultima navă care transportă cereale provenite din Ucraina prin Marea Neagră a fost inspectată luni seara la Istanbul, cu câteva ore înainte de expirarea acordului internaţional, a anunţat ONU. Ucrainenii i-au acuzat în mod constant pe ruşi că întârzie în mod deliberat verificarea navelor şi a încărcăturilor.

Acordul privind exportul de cereale ucrainene a permis, în pofida războiului, exportul a peste trei milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene.

 

Apărarea antiaeriană, activată în regiunea Odesa după expirarea acordului privind exportul de cereale

 

Apărarea antiaeriană ucraineană a fost activată marţi dimineaţa în regiunea Odesa (sud), o zonă cheie pentru acordul privind exportul de cereale care a expirat luni seara, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.

"Odesa. Operaţiunile de luptă ale apărării aeriene continuă", a declarat Sergiy Bratciuk, un oficial al administraţiei regiunii Odesa, pe Telegram.

Potrivit comandamentului operaţional ucrainean pentru sudul ţării "inamicul atacă regiunile din sud cu vehicule aeriene fără pilot", a spus el pe Telegram.

Sudul Ucrainei este vizat de "atacuri cu drone", a informat guvernatorul regional Oleg Kiper pe aceeaşi reţea de socializare, cerând populaţiei să rămână în adăposturi până la ridicarea alertei aeriene.

Alerte aeriene au fost declanşate marţi în toată ţara, în regiunile Odesa, Mîkolaiv (sud), Herson (sud), Zaporijjie (sud) dar şi în Doneţk (sud-est), Harkov (est), Dnipropetrovsk ( centru-est), Poltava (est), Kirovograd (centru) şi Cerkasî (centru).

Odesa, al cărui centru istoric a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial în pericol în ianuarie, a fost bombardată de mai multe ori de la declanşarea invaziei ruse din 24 februarie 2022.

După ce a început invazia Moscovei, porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de navele de război ruseşti până când un acord, semnat în iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi a Turciei, a permis trecerea exporturilor de cereale esenţiale.

Regiunea Odesa are trei porturi care făceau parte din acordul crucial pentru alimentaţia mondială şi care a expirat luni seara.

Acordul cvadripartit care garantează de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai, relatează AFP.

Rusia a refuzat să mai prelungească acordul, denunţând obstacolele în comerţul cu produse agricole ruseşti.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415552.96RON
1 ETH = 7922.49RON
1 LTC = 377.23RON
1 XRP = 9.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel