Accident aviatic în Indonezia. Au fost descoperite fragmente de corpuri

Matei Ion |
Data publicării:
Salvatorii au găsit resturi din avion
Salvatorii au găsit resturi din avion

Resturi şi fragmente de corpuri au fost găsite în zona unde a dispărut, în largul Indoneziei, un Boeing 737-500 al companiei Sriwijaya Air cu 62 de persoane la bord, a indicat poliţia duminică, scrie AFP.

"În această dimineaţă am primit doi saci, unul cu obiecte aparţinând pasagerilor şi celălalt cu fragmente de corpuri", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Yusri Yunus, pentru canalul Metro TV. Poliţia "lucrează la identificare", a precizat el.

Numeroase vase de salvare, ale armatei, dar şi elicoptere şi scafandri au fost desfăşuraţi duminică dimineaţă după ce locul accidentului a fost stabilit în cursul nopţii.

Resturile au fost aduse în portul principal din Jakarta unde a fost stabilit un punct de prim-ajutor.

Avion cu peste 50 de pasageri la bord a dispărut de pe radare în Indonezia

Avionul companiei Sriwijaya Air zbura spre Pontianak (partea indoneziană a Insulei Borneo) când a dispărut de pe sistemele radar la scurt timp după decolarea de la Jakarta, în jurul orei locale 14:40 (07:40 GMT), la patru minute după decolare.

Presupusul loc al accidentului se află în apropierea unor insule turistice, în largul oraşului Jakarta.

La bord se aflau 50 de pasageri şi 12 membri ai echipajului.

Directorul executiv al companiei aeriene, Jefferson Irwin Jauwena, a precizat că starea tehnică a avionului era bună. Aeronava Boeing 737-500 era în funcţiune de 27 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413130.19RON
1 ETH = 7745.38RON
1 LTC = 374.29RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17408.630.19%
BET-BK3251.090.13%
BET-EF947.870.19%
BET-FI60609.240.02%
BET-NG1257.080.25%
BET-TR38388.940.19%
BET-TRN37313.930.19%
BET-XT1490.320.17%
BET-XT-TR3230.610.17%
BET-XT-TRN3146.880.17%
BETAeRO851.291.07%
BETPlus2566.270.17%
RTL38861.130.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel