A patra tentativă de lansare a programului Rabla local

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cimitir de mașini
Cimitir de mașini

Primul program naţional de casare a maşinilor vechi, fără să fie nevoie să cumpăraţi una nouă în schimb, ar urma să înceapă săptămâna viitoare.

 Este, de fapt, a patra încercare de lansare a programului "Rabla local". Ar fi trebuit să demareze în septembrie anul trecut, dar a fost amânat de încă două ori, însă de această dată Administraţia Fondului pentru Mediu crede că totul este pregătit, relateaă RRA.

"Rabla local" este programul prin care românii pot casa maşinile vechi, fără obligaţia de a cumpăra una nouă, primind la schimb de la primăria de care aparţin suma de 3.000 lei. Programul urmează să înceapă săptămâna viitoare cu partea administrativă.

Primăriile pot depune cererile şi documentaţia aferentă în perioada 21-28 aprilie, iar ulterior Administraţia Fondului pentru Mediu va anunţa termenul de înscriere pentru solicitanţii persoane fizice şi a sumelor alocate.

Cei care au maşini vechi şi nu vor să îşi cumpere una nouă sau nu au bani pentru una nouă trebuie să ştie că sunt eligibile autovehiculele mai vechi de 15 ani, cu o normă de poluare cel mult Euro 3. Nu este obligatoriu însă ca autoturismul să fie funcţional, trebuie totuşi să conţină componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie sau şasiu.

Oamenii primesc cei 3.000 lei şi cu condiţia ca în următorii 3 ani să nu achiziţioneze o maşină cu normă de poluare sub Euro 5. Din cei 3.000 lei, autorităţile locale trebuie să acopere un procent de 20%, restul provenind din fonduri guvernamentale.

Bugetul alocat în acest an pentru programul "Rabla local" este de 240 de milioane de lei, ceea ce acoperă sumele necesare scoaterii din circulaţie a o sută de mii de maşini vechi.

Potrivit datelor parţiale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu, municipiile Cluj-Napoca şi Braşov îşi propun să caseze câte 5.000 de maşini vechi,Timişoara - 4.700, Iaşiul - 2.000 sau Constanţa - 500.

Programul Rabla local a suferit mai multe modificări

Ministerul Mediului a publicat marți, 5 aprilie 2023, un ordin prin care a adus mai multe modificări Programului Rabla Local.

Mai precis, ordinul emis ieri de Ministerul Mediului a înlocuit ghidul de finanțate a noului program în ceea ce provește casarea mașinilor uzate.
Una dintre noile reguli ale programului Rabla Local stabilește că cei care vor primi 3.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi nu vor putea să-și cumpere, timp de trei ani, o mașină cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5. Înainte, restricția viza mașinile cu normă de poluare de până la Euro 4.

În primul rând, pentru a face programul mai atractiv pentru primării și astfel să participe cât mai multe, procentul de finanțare acordat în cadrul programului a fost modificat astfel: 80% de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și 20% de la primărie, ceea ce înseamnă că din totalul de 3.000 de lei, AFM va acorda 2.400 lei iar primăriile vor achita 600 de lei.

Înainte, stimulentul pentru casarea unei mașini vechi trebuia acoperit în mod egal de primării și de autoritățile pentru mediu.

Totodată, a fost introdusă și noțiunea de contribuție proprie a primăriilor, pentru a fi evidențiată suma acordată persoanelor fizice de către acestea. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415310.35RON
1 ETH = 7912.25RON
1 LTC = 384.99RON
1 XRP = 10.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17422.10-0.06%
BET-BK3257.07-0.02%
BET-EF947.94-0.13%
BET-FI60467.52-0.21%
BET-NG1257.70-0.20%
BET-TR38418.65-0.06%
BET-TRN37342.81-0.06%
BET-XT1490.90-0.08%
BET-XT-TR3231.86-0.08%
BET-XT-TRN3148.10-0.08%
BETAeRO843.000.59%
BETPlus2567.43-0.09%
RTL38880.76-0.08%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel