Vladimir Putin a condus parada militară de 9 Mai de la Moscova VIDEO

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Luni, 9 mai, la Moscova este organizată o paradă militară care marchează victoria împotriva Germaniei naziste. AFP şi EFE amintesc că, atunci când a anunţat, la 24 februarie, lansarea "operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina, Vladimir Putin a afirmat că obiectivul acestei intervenţii este "demilitarizarea şi denazificarea" Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că, "la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră", sporind comparaţiile între cel de-al doilea Război Mondial şi conflictul din Ucraina, într-un mesaj de felicitare transmis de 8 mai - cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste - liderilor şi cetăţenilor din mai multe ţări ex-sovietice, dar şi regiunilor separatiste din estul Ucrainei, transmit AFP şi EFE.

"Astăzi, militarii noştri, la fel ca strămoşii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea ţării lor natale de mizeria nazistă, cu încrederea că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră", a susţinut Putin. "Astăzi, datoria comună este de a împiedica renaşterea nazismului, care a provocat atâtea suferinţe popoarelor din diferite ţări", a adăugat şeful statului rus, exprimându-şi dorinţa ca "noile generaţii să fie demne de amintirea taţilor şi bunicilor lor". "Este nevoie să conservăm şi să transmitem (...) adevărul despre faptele războiului, valorile spirituale comune şi tradiţiile de prietenie şi frăţie", a spus Putin, citat de Kremlin.

În intervenţia sa, Putin şi-a înmulţit referirile nu doar la militari, ci şi la civilii din "frontul interior", "care au zdrobit nazismul cu preţul nenumăratelor sacrificii".

"Din nefericire, astăzi, nazismul ridică din nou capul", a apreciat preşedintele rus, într-un pasaj destinat ucrainenilor. "Datoria noastră sacră este de a-i împiedica pe moştenitorii ideologici ai celor care au fost învinşi" în ceea ce Moscova numeşte "Marele Război patriotic" "să-şi ia revanşa", a mai spus Putin, care le-a urat "tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor paşnic şi drept".

EFE notează că felicitările au fost adresate guvernelor şi popoarelor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, R.Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, dar şi autoproclamatelor republici Abhazia şi Osetia de Sud. În plus, Putin i-a felicitat pe liderii şi pe cetăţenii autoproclamatelor "republici populare" Doneţk şi Lugansk, recunoscute de Moscova cu doar câteva zile înaintea lansării invaziei militare în Ucraina.

Putin a felicitat şi popoarele Georgiei şi Ucrainei, însă nu şi autorităţile celor două ţări, care şi-au manifestat interesul de a adera la NATO, remarcă EFE.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453057.88RON
1 ETH = 15586.73RON
1 LTC = 497.62RON
1 XRP = 11.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel