A fost descoperită o minilună pe orbita Pământ

Antonia Popescu |
Data publicării:
Pe orbita din ce în ce mai aglomerată a Pământului se află aproximativ 5.000 de sateliţi
Pe orbita din ce în ce mai aglomerată a Pământului se află aproximativ 5.000 de sateliţi

Pe orbita din ce în ce mai aglomerată a Pământului se află aproximativ 5.000 de sateliţi, jumătate de milion de bucăţi de deşeuri spaţiale rămase din sateliţi vechi şi echipamente spaţiale degradate, Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi un singur obiect natural: Luna. Astronomi de la Observatorul Steward al Universităţii din Arizona au anunţat descoperirea recentă a unui al doilea satelit natural, o "minilună" - un asteroid rămas prizonier temporar pe orbita terestră, transmite joi Space.com.

Noul satelit natural al Pământului a primit indicele de catalog 2020 CD3.

O minilună, un obiect capturat temporar de atracţia gravitaţională a Pământului, poate rămâne pe orbita terestră câteva luni până la câţiva ani, înainte de a porni din nou prin Sistemul Solar sau de a arde la contactul cu atmosfera terestră.

Misiunea chineză Chang'e 4 a transmis noi informații despre Lună

Astronomii sunt de părere că există cel puţin o astfel de minilună pe orbita terestră tot timpul, însă aceşti sateliţi naturali sunt rareori descoperiţi din cauza dimensiunilor lor liliputane. Până în prezent, existenţa unei singure miniluni a mai fost confirmată - un asteroid cu diametrul de 0,9 metri denumit 2006 RH120, care a orbitat Pământul vreme de 18 luni în 2006 şi 2007.

Kacper Wierzchos, specialist din cadrul NASA, a anunţat descoperirea unei noi luni temporare printr-un mesaj postat marţi pe Twitter. Miniluna 2020 CD3 are diametrul între 1,9 şi 3,5 metri şi are o strălucire de suprafaţă tipică asteroizilor cu conţinut bogat în carbon.

Conform unui model orbital realizat de Tony Dunn, astronom american amator şi profesor de fizică la nivel de liceu, această minilună ar însoţi Pământul de aproximativ 3 ani şi ar putea să pornească din nou prin Sistemul Solar în luna aprilie a acestui an, reluându-şi orbita în jurul Soarelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5115
Diferența -0.0441
Zi precendentă 4.5556
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.5115 RON
GBP flag1 GBP = 5.7821 RON
CHF flag1 CHF = 5.3594 RON
AUD flag1 AUD = 2.7136 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1762 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4120 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 441.8413 RON
Monede Crypto
1 BTC = 367792.82RON
1 ETH = 7182.67RON
1 LTC = 335.79RON
1 XRP = 8.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel