Deşi au existat discuţii cu ocazia întrevederilor şi a conferinţelor interaliate la care au participat reprezentanţii SUA, Marii Britanii şi URSS privind problema deschiderii celui de-al doilea front în Europa, împotriva Germaniei hitleriste, încă din 1942, acest eveniment a fost amânat, preocuparea principală constituind-o la început teatrul de război din Africa de Nord. În urma Conferinţei de la Casablanca din ianuarie 1943, s-a decis din nou amânarea deschiderii celui de-al doilea front în Europa, din 1943 pentru 1944, iar la Conferinţa anglo-americană de la Washington din mai 1943, la care au participat W. Churchill şi F.D. Roosevelt, s-a stabilit ca o debarcare în Europa occidentală, mai exact în Franţa, să aibă loc în mai 1944. 

Conferinţa de la Teheran a şefilor de state ai SUA, Marii Britanii şi URSS (28 noiembrie - 1 decembrie 1943) - prima întâlnire dintre F.D. Roosevelt, W. Churchill şi I.V. Stalin - a avut ca subiect principal măsurile care se impuneau pentru scurtarea duratei războiului şi obţinerea victoriei cât mai repede. Stalin a insistat cu acest prilej asupra deschiderii celui de-al doilea front în vestul Europei, cu debarcarea peste Canalul Mânecii şi operaţii masive în nordul şi nord-vestul Franţei. Churchill a fost de acord, dar a relevat şi importanţa operaţiilor din Mediterana, insistând şi pentru dezvoltarea ofensivei în Balcani. La această conferinţă s-a luat decizia deschiderii celui de-al doilea front din Europa în Franţa în mai 1944 - operaţiunea ''Overlord'' -, operaţiune ce urma să fie sprijinită de o operaţie secundară declanşată în sudul Franţei. S-a hotărât, totodată, şi desemnarea grabnică a comandantului suprem al operaţiunii în persoana generalului american Dwight Eisenhower. Majoritatea documentelor Conferinţei de la Teheran, având caracter militar sau politic, au fost strict secrete. ''Hotărârea Conferinţei'', semnată de cei trei, a fost dată publicităţii pentru prima dată la 24 martie 1947, se arată în volumul ''Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945'', de Leonida Loghin (Bucureşti, 1989). 

La 24 decembrie 1943, generalul american Dwight Eisenhower a fost numit comandant suprem al forţelor aliate de debarcare, iar generalul englez Bernard Montgomery, adjunct al comandantului suprem. La 28 decembrie 1943, amiralul englez Bertram Ramsay a fost numit comandant al flotelor aliate, iar generalul englez Leigh-Mallory, comandant al aviaţiei aliate, se arată în volumul ''Istoria lumii în date'' (Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972). ''Generalul D. Eisenhower va comanda cele 35 de divizii ale Operaţiunii 'Overlord': 15 divizii engleze şi canadiene şi 20 de divizii americane'', se arată în lucrarea ''Mari decizii ale celui de-al Doilea Război Mondial'', de Jacques de Launay (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988). 

''În vederea realizării debarcării în Franţa (Operaţiunea 'Overlord') a fost lansată o vastă operaţie de inducere în eroare a Înaltului Comandament german, care trebuia să fie făcut să creadă că, în afara Franţei, anumite zone ale teritoriilor controlate de Reich (''Fortăreaţa Europa'', cum le numea propaganda germană) sunt pe punctul de fi pierdute, ca urmare a defecţiunilor politice sau a unor operaţii aliate. Obiectivul acestui plan era de a determina Înaltul Comandament german să retragă trupe din Franţa - unde urma să se facă debarcarea - pentru a le duce în zonele crezute în primejdie (...)'', arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002) 

La începutul anului 1944, organismul comandat de generalul D. Eisenhower a primit o nouă denumire - ''Supreme Headquarters Allied Expeditionary Force'' (SHAEF). Operaţiunea ''Overlord'' a fost precedată de numeroase raiduri întreprinse de Aliaţi pe coastele vestice ale Franţei. Pregătirea debarcării în Franţa a solicitat Aliaţilor eforturi colosale. Anglo-americanii s-au preocupat de concentrarea a peste 13.000 de avioane (dintre care 11.000 operaţionale) şi a peste 5.000 de vase de toate tipurile (dintre care 1.213 nave de război). De asemenea, dat fiind că debarcarea, pentru a surprinde aşteptările germanilor, urma să se desfăşoare pe coasta de nord a Normandiei într-o zonă lipsită de mari porturi, s-au fabricat două porturi artificiale, se aminteşte în lucrarea ''Din istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial'', autor Gheorghe Buzatu (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988). ''În forma sa definitivă, planul ''Overlord'' prevedea: operaţiunea să înceapă la data (''Ziua Z'', ''Ora H'') stabilită de comandantul SHAEF. Locul debarcării: pe coasta nordică a Normandiei (Calvados), între Cabourg şi Carentan. În acest sector, lung de aproximativ 60 km, au fost desemnate convenţional cinci plaje de debarcare (de la vest la est): 'Utah', 'Omaha', 'Gold', 'Juno' şi 'Sword' (...)'', se mai arată în lucrarea mai sus menţionată. Debarcarea trupelor terestre urma să fie acoperită de extrem de puternice forţe de aviaţie. 

În ceea ce priveşte ''Ziua Z'', Eisenhower a stabilit iniţial debarcarea în dimineaţa zilei de 5 iunie 1944. Data avea să fie amânată cu 24 de ore, pentru 6 iunie, din cauza timpului nefavorabil. 

Debarcarea forţelor aliate urma să fie precedată de o vastă acţiune de desant-paraşutare. Bombardamentele de aviaţie, care începuseră cu două luni înaintea datei stabilite pentru debarcare, urma să se intensifice în ultimele zile. Aviaţia trebuia să acopere forţele maritime aflate în deplasare, să execute bombardamente masive asupra fortificaţiilor germane de pe ţărmul francez şi apoi să sprijine desantarea. 

''Forţele principale, dislocate în ultimele trei luni la 150 km nord de ţărmurile sudice ale Marii Britanii, au fost aduse la începutul lunii iunie 1944 într-o zonă de adunare situată la cca 20-25 km de locul de îmbarcare. Deplasarea convoaielor a început în dimineaţa zilei de 5 iunie, iar la sfârşitul zilei navele se aflau în zona de control şi de coordonare de la sud-est de insula Wight. De aici convoaiele s-au deplasat în noaptea de 5/6 iunie spre sectorul de debarcare, iar la 15-20 km de ţărm s-au desfăşurat pentru luptă'', se arată în lucrarea ''Marea conflagraţie a secolului XX. Al Doilea Război Mondial'' (Bucureşti, 1971). 

''La orele 6.30 a început debarcarea, mai întâi în zona americană, iar cu o oră mai târziu şi în zona engleză. Primele detaşamente debarcate au înaintat cu succes pe ţărmul francez, respingând rezistenţele forţelor germane aflate în apărare (...) Ziua de 6 iunie 1944, prima zi a debarcării, decisivă pentru desfăşurarea întregii acţiuni, s-a încheiat cu succes. Cele cinci divizii debarcate în primul eşalon (în afara celor trei divizii paraşutate) au ocupat fiecare câte un cap de pod cu o adâncime de peste 10 km.'' (''Marea conflagraţie a secolului XX. Al Doilea Război Mondial''). În cursul lunii iunie 1944 au fost aduse noi forţe aliate, astfel că la 1 iulie 1944 efectivele debarcate totalizau aproape un milion de oameni, potrivit sursei mai sus menţionate. 

''Reuşita debarcării în Normandia a fost decisivă pentru eşecul trupelor germane pe teatrul de operaţiuni din Vest în anii 1944-1945. Deşi ulterior zilei de 6 iunie 1944, Wehrmachtul a mai obţinut unele succese (îndeosebi la Arnhem şi Ardeni) care au întârziat înaintarea forţelor aliate, după debarcare acestea din urmă nu au putut fi totuşi stăvilite în marşul lor spre est, ele impunându-se categoric în bătălia Normandiei (iunie-iulie 1944), în campania din sudul Franţei şi în eliberarea întregii Franţe şi a ţărilor Beneluxului (....)'' (''Din istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial'', Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988). 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.