Laurențiu URLUESCU (AFEER): Pe segmentul prosumatorilor, lucrurile au luat-o puțin razna

DCBusiness Team |
Data publicării:
Prosumatori
EXCLUSIV
Prosumatori

Laurențiu Urluescu, președintele AFEER, a vorbit, în cadrul conferinţei "Energy Forum Ediția a XIII-a: 2025-Anul provocărilor în Energie", despre provocările cu care se confruntă piața energiei din România.

Înainte de toate însă, președinte AFEER, a dorit să spună câteva cuvinte despre prosumatori, un segment unde ”lucrurile au luat-o puțin razna”. ”Mi-aș permite o glumă și aș zice profimatori, care au găsit o oportunitate și profită, el fiind un investitor în producție de energie, să se ascundă în spatele etichetei de prosumatori. Avem consumatori casnici cu 250, chiar și cu 350 de kW instalați.

O chestie haioasă 

Avem, o chestie haioasă, cabină-poartă cu 250 de kW. Și avem multe, multe cazuri, în care noi considerăm că sunt niște mici producători ascunși în spatele acestora. Și să nu uităm, că atât din punctul de vedere al furnizorului, cât și al distribuitorului, costurile aferente acestor prosumatori se socializează. Asta înseamnă că un consumator clasic, normal, obișnuit, va trebui în tariful lui de distribuție sau în componenta de furnizare să acopere anumite costuri impuse de prosumatori.

Lichiditatea pieței en-gros 

Pe de altă parte, Laurențiu Urluescu a declarat că, din provocările pieței de energie electrică, prima și cea mai mare este lichiditatea pieței en-gros de energie electrică. Din graficele prezentate se poate observa că după aplicarea OUG 119, lichiditatea nu a scăzut, ea a dispărut complet, cu aproape zero tranzacții. Președintele AFER a precizat că a intervenit o revenire din aprilie 2024, din momentul în care s-a relaxat puțin taxarea activității de tranzacționare. Respectiv de la taxa de 98%, s-a redus la doar 90% din marja brută. Cu toate acestea, nu s-a produs o revenire la volumele de dinainte de septembrie 2022.

Suprapunerea autorităților  

Altă provocare foarte îngrijorătoare este reducerea competiției, a continuat Laurențiu Urulescu. Ceea ce este deosebit de preocupant este faptul că numărul de furnizori care livrează energie la consumatorul casnic a scăzut cu 40%. 

Printre alte provocări se numără instabilitatea legislativă, expunerea la riscul de reglementare, lipsa studiilor de impact și a consultării publice. Nu trebuie uitată nici suprapunerea autorităților: vedem deseori că în legislația primară apar detalii care, în mod normal, ar fi trebuit să fie reglementările secundare, ceea ce îngreunează clarificarea unor dificultăți anume. 

Află mai multe detalii, urmărind întreaga conferință. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0963 RON
USD flag1 USD = 4.3286 RON
GBP flag1 GBP = 5.8521 RON
CHF flag1 CHF = 5.4911 RON
AUD flag1 AUD = 2.9036 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1630 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4313 RON
SEK flag1 SEK = 0.4713 RON
XAU flag1 XAU = 609.8475 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383378.08RON
1 ETH = 12886.85RON
1 LTC = 338.54RON
1 XRP = 8.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel