Noua valoare a tichetelor de masă. Decizia Ministerului Muncii

tichete-de-masa-sodexo_57583500
Ordin al ministrului Muncii pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2025.

Ministerul Muncii a pus în procedura de transparenţă un ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2025.

Iată ce prevede documentul: 

Art. 1. – Pentru semestrul I al anului 2025, începând cu luna aprilie 2025, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 40.18 lei.

Art. 2. – Valoarea nominală stabilită la art 1. se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2025 respectiv, august 2025 și septembrie 2025.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Modul de calcul a valorii nominale indexate a unui tichet de masă


Conform prevederilor art. 32 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 165/2018, valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de lege se indexează, semestrial în cazul tichetelor de masă, cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru, raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

Ministerul Muncii precizează că valoarea nominală a unui tichet de masă va avea o valoarea de 40,18 lei și este valabilă pentru semestrul I al anului 2025, începând cu luna aprilie 2025 până în luna iulie 2025 inclusiv. Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă in valoare de 40,18 lei se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2025, respectiv august 2025 și septembrie 2025. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close