62% dintre antreprenori vor să aducă muncitori străini

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Forta de munca din import este in trend
Forta de munca din import este in trend

Chestionați privind trendul de a importa forță de muncă 74% dintre antreprenori  s-au declarat de acord, 12% au respins această soluţie, iar restul nu au oferit un răspuns.

62% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt dispuşi să angajeze forţă de muncă din străinătate, dacă vor avea această oportunitate, mulţi dintre ei considerând că România poate suplini astfel, în mod eficient, criza de forţă de muncă din sectoarele aflate pe creştere.

Potrivit rezultatelor sondajului, numai 32% dintre respondenţi cred că românii plecaţi la muncă în Occident se vor mai întoarce în ţară, astfel că, în condiţiile unui spor natural negativ, România are nevoie de o politică eficientă de atragere a forţei de muncă din alte ţări, la fel cum fac toate ţările din UE.

"Germania, Franţa, Spania, Italia au înţeles că economiile lor au nevoie de forţă de muncă tânără, activă. Până şi Polonia a atras 1 milion de muncitori din Ucraina. România nu poate sta în expectativă, în condiţiile în care, din punct de vedere demografic, datele sunt de la an la an tot mai proaste", arată concluziile Barometrului Frames & Train Your Brain.

Întrebaţi care sunt domeniile în care muncitorii străini pot avea un cuvânt de spus, 67% dintre respondenţi au indicat construcţiile, 54% - industria prelucrătoare, 47% au amintit de sectorul HORECA iar 43% - sectorul serviciilor.

"Opinia generală este că integrarea muncitorilor străini reprezintă o soluţie pentru dezechilibrele de pe piaţa muncii, în condiţiile în care reîntoarcerea românilor din străinătate este pusă sub semnul îndoielii. Dincolo de atragerea de muncitori fără studii, respondenţii au declarat, în cadrul interviurilor telefonice, că România poate suplini lipsa specialiştilor români din sectoarele cu deficit de forţă de muncă printr-o politică de atragere şi încurajare a stabilirii în ţara noastră a imigranţilor înalt calificaţi din ţări terţe, precum Republica Moldova sau din ţările africane, francofone'', arată rezultatele barometrului.

Întrebaţi care sunt principalele bariere în atragerea muncitorilor străini, 73% dintre respondenţi au indicat-o pe cea lingvistică - faptul că muncitorii străini nu vorbesc limba română. Barierele culturale (62%) şi cele administrative (58%) s-au aflat, de asemenea, în prim-plan.

Citește și:Burse și granturi pentru a-i aduce acasă pe cei plecați în străinătate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468767.63RON
1 ETH = 15951.98RON
1 LTC = 425.90RON
1 XRP = 6.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel