5,7 milioane de lei plătite ca despăgubiri pentru locuințele afectate de inundații

DCBusiness Team |
Data publicării:
Inundații / Foto: Freepik
Inundații / Foto: Freepik

Companiile membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat anul trecut despăgubiri de peste 5,7 milioane de lei pentru pagubele provocate locuinţelor de inundațiile cauzate de ploi. Această sumă reprezintă o creștere de 93% față de 2022, conform unui comunicat al organizației.

"Atât atenționările meteo din ultimele zile, cât și inundațiile care au avut loc în mai multe zone ale țării ne reamintesc de faptul că asigurarea facultativă a locuințelor este plasa de siguranță de care avem nevoie pentru a fi #sigurACASĂ", a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.

Numărul dosarelor de daună avizate, în baza cărora au fost acordate despăgubiri în aceste cazuri, a crescut cu 74% față de 2022. Valoarea medie a despăgubirii plătite pentru un dosar de daună a fost de aproape 6.200 de lei.

"Având în vedere dinamica despăgubirilor acordate proprietarilor locuințelor afectate de inundații, încheierea unei asigurări facultative de locuință ar trebui să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi", a adăugat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri și Proprietăți în cadrul UNSAR.

Pagubele produse de inundații locuințelor și bunurilor pot fi acoperite de o asigurare facultativă de locuință. Acest tip de poliță poate fi emis pentru imobilele protejate printr-o asigurare obligatorie PAD și oferă un nivel de protecție extins, acoperind valoarea reală a clădirii și a bunurilor deținute. Astfel, sunt acoperite fenomene naturale și alte riscuri, precum cutremure, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

O asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. De exemplu, se pot acoperi prejudiciile produse vecinilor sau avariile panourilor fotovoltaice.

UNSAR, înființată în 1994, reprezintă 21 de companii de profil care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR urmărește apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări și dezvoltarea durabilă a industriei de profil pe plan intern și internațional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9711
USD
Azi 4.476
Diferența -0.0039
Zi precendentă 4.4799
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 08-09-2024
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.4760 RON
GBP flag1 GBP = 5.8944 RON
CHF flag1 CHF = 5.3165 RON
AUD flag1 AUD = 3.0155 RON
DKK flag1 DKK = 0.6664 RON
CAD flag1 CAD = 3.3163 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4375 RON
XAU flag1 XAU = 362.6244 RON
Monede Crypto
1 BTC = 242533.00RON
1 ETH = 10182.27RON
1 LTC = 278.05RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.61%
12 luni: 5.65%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17388.74-1.91%
BET-BK3249.95-1.72%
BET-EF934.10-1.80%
BET-FI60605.91-0.55%
BET-NG1223.19-1.87%
BET-TR38309.90-1.93%
BET-TRN37240.03-1.93%
BET-XT1492.61-1.67%
BET-XT-TR3232.71-1.68%
BET-XT-TRN3149.11-1.68%
BETAeRO980.07-0.04%
BETPlus2572.45-1.84%
RTL38498.56-1.85%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu ne anunță ce ne așteaptă în următoarele luni / FOTO: Facebook
Cinema / Foto: Freepik

Cum se schimbă industria cinematografică. De la marile, la micile ecrane

Oamenii încep să se dezobișnuiască de obiceiul...

Este scandalos! / Foto: Freepik

Gabriel Biriș, despre ”amnistia” ministrului Boloș: ”Este scandalos!”

Gabriel Biriș, fost secretar de Stat în...

Comunicate de presa

Mașini

APIA: Vânzările de maşini electrice s-au redus cu 69%

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut...

Laurenţiu Neculaescu. Foto: Crişan Andreescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel