2019, anul recordurilor meteorologice. NASA a confirmat

Mara Ivan |
Data publicării:
Canicula INFERNALĂ.
Canicula INFERNALĂ.

Anul 2019 a fost al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, după 2016, când temperatura medie a fost cu doar 0,04 grade mai mare față de cea din 2019, anunță Organizația Meteorologică Mondială, Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei (NOAA) din SUA și NASA.

Informațiile prezentate de către cele trei organizații vin la doar o săptămână după un raport similar al Serviciului Copernicus privind schimbările climatice al Uniunii Europene.

De asemenea, anul 2019 a doborât mai multe recorduri meteorologice. Astfel, a fost cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice în Europa, dar și anul cu cele mai ridicate temperaturi medii ale oceanelor. Totodată, a fost și al doilea cel mai ploios an din istoria Statelor Unite.

Specialiștii susțin că recordurile doborâte de anul 2019 reprezintă o dovadă a schimbărilor climatice cu care se confruntă planeta. „Ne confruntăm deja cu consecințele încălzirii globale”, a declarat săptămâna aceasta Noah Diffenbaugh, profesor la Universitatea Stanford. Cei mai calzi cinci ani de la începutul măsurătorilor meteorologice, în 1880, au fost anii 2015-2019.

Utilizarea combustibililor fosili deja a dus la încălzirea planetei cu un grad Celsius față de valorile din perioada pre-industrială. Acordul Climatic de la Paris din 2015 își propune limitarea creșterii temperaturilor medii globale la cel mult două grade Celsius, însă oamenii de știință susțin că, până când omenirea va reuși să atingă acest nivel aproximativ 99% dintre recifurile de corali vor dispărea.

Citește și Eforturi pentru salvarea Pământului! Suntem la limita timpului

Organizația Meteorologică Mondială a avertizat că nivelurile actuale ale emisiilor de dioxid de carbon vor duce la o creștere de trei până la cinci grade a temperaturilor medii până la sfârșitul acestui secol.

„Anul 2020 continuă deja ceea ce a început în 2019, cu evenimente majore din punct de vedere climatic. Australia s-a confruntat în 2019 cu cel mai cald și cel mai secetos an din istoria sa, ceea ce a dus la incendii de vegetație devastatoare pentru proprietăți, animale, ecosisteme și mediu”, a anunțat prin intermediul unui comunicat Petteri Taalas, secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale. „Din păcate, ne așteptăm să ne confruntăm cu fenomene și mai grave în 2020 și în următoarele decenii”, a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.8238
Diferența -0.0046
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.8238 RON
GBP flag1 GBP = 5.8800 RON
CHF flag1 CHF = 5.2821 RON
AUD flag1 AUD = 2.9906 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4222 RON
SEK flag1 SEK = 0.4325 RON
XAU flag1 XAU = 420.2344 RON
Monede Crypto
1 BTC = 518861.19RON
1 ETH = 16022.20RON
1 LTC = 576.25RON
1 XRP = 15.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16919.61-0.05%
BET-BK3178.600.05%
BET-EF918.61-0.02%
BET-FI62902.91-0.36%
BET-NG1227.560.04%
BET-TR37310.56-0.05%
BET-TRN36265.80-0.05%
BET-XT1461.46-0.10%
BET-XT-TR3168.06-0.10%
BET-XT-TRN3085.89-0.10%
BETAeRO875.86-0.46%
BETPlus2499.82-0.05%
RTL37666.19-0.04%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel