10 propuneri legislative inițiate de Finanțe, discutate în Senat

Matei Ion |
Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Biroul permanent al Senatului a discutat cele zece propuneri legislative iniţiate de ministrul Finanţelor, senatorul PSD Eugen Teodorovici, şi a dat termen pentru raport în comisiile sesizate marţea viitoare, astfel încât în plenul de miercurea viitoare să fie supuse dezbaterii şi votului în plenul Senatului, inclusiv propunerea vizând taxarea pensiilor speciale.

"La Biroul permanent au fost discutate cele 10 propuneri legislative (n.r. - al căror iniţiator este). Termen pentru aviz s-a dat pentru mâine şi termen pentru raport săptămâna viitoare, marţi, astfel încât miercurea viitoare la plen, sub rezerva primirii raportului, să fie discutate şi dezbătute în Senat", a afirmat Teodorovici, marţi, la Senat.

Întrebat de ce au fost depuse la Senat proiectele care erau deja în dezbatere publică la nivelul Guvernului, Teodorovici a spus: "E un lucru bun să fie şi în Parlament discutate şi adoptate, mai ales că vorbim de Cod fiscal, procedură fiscală, pensii speciale. Toate aceste iniţiative au avut avize de la Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ. (...) Este un plus că discutăm şi în Parlament".

El a explicat că s-a convenit la Guvern ca aceste proiecte să fie discutate şi adoptate în Parlament.

"În Parlament se consideră că a fost deja parcursă partea de dezbatere publică. (...) Este printre primele dăţi când astfel de măsuri din zona economică sunt susţinute de întreg mediul economic. Toate aceste proiecte sunt lucrate la Ministerul Finanţelor Publice. Am văzut anumite frustrări în spaţiul public că aş fi depus proiectele pe persoană fizică, ceea ce nu este corect. Nu contează cum trece un act normativ. Toate aceste 10 acte normative aduc un plus în economie. Sunt convins că vor fi susţinute aceste acte normative şi din partea altor grupuri parlamentare (n.r. în afară de PSD)", a adăugat Teodorovici.

Ministrul a menţionat că prin adoptarea celor 10 proiecte nu vor fi aduşi prea mulţi bani la buget în acest an.

"Sunt câteva măsuri care îşi vor produce efectul de la 1 ianuarie 2020, cum ar pensiile speciale (n.r. - taxarea pensiilor speciale), bacşişul, acciza la tutun şamd", a mai spus Teodorovici.

El a precizat că, în privinţa accizării băuturilor cu conţinut mare de zahăr, Ministerul Sănătăţii va decide dacă va fi promovată o astfel de măsură.

Referindu-se la proiectul care prevede taxarea pensiilor speciale, Teodorovici a spus: "E o măsură de justiţie socială. Au ocazia să voteze în Parlament. Mai sunt în Parlament două iniţiative (n.r. - cu aceeaşi temă). Ele se pot conexa, astfel încât să iasă cea mai bună formulă. Noi, la Finanţe, am propus un mecanism foarte corect. Nu se atacă (n.r. - taxează) partea de contributivitate (n.r. - din pensie). Sper să fie un vot săptămâna viitoare şi pe această iniţiativă legislativă", a menţionat senatorul PSD.

Eugen Teodorovici, propune, într-o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, depusă la Senat, taxarea pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50%.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490213.21RON
1 ETH = 15694.38RON
1 LTC = 558.65RON
1 XRP = 14.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel