Firmele care vor să-și microcipeze angajații. Care este scopul

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:

Ideea microcipurilor implantate sub piele nu este tocmai nouă. Ceea ce până de curând era numai un scenariu, acum ar putea deveni realitate după ce două firme au declarat că sunt în negocieri cu companii britanice pentru implementarea acestei tehnologii.

Compania britanică Bio Teq a declarat pentru The Guardian că au montat deja 150 de astfel de implanturi. Cele mai multe cipuri au fost implantate unor persoane private dar și angajaților unor companii care au folosit această metodă pentru îmbunătățirea securității.

Implantate în piele, între degetul mare și arătător, cipurile respective permit deschiderea ușilor sau pornirea mașinii. Aceste impnaturi pot fi utilizate și pentru stocarea datelor medicale, care pot fi accesate în cazul unui accident.

Și firma suedeză Biohax este de asemeni implicată în afacerea cu microcipuri. Publicația Daily Telegraph relatează despre negocierile pe care suedezii le-au purtat cu mai multe firme de avocatură și instituții financiare britanice care vor să ofere implanturi cu microcipuri angajaților lor. Una dintre aceste firme se spune că ar fi una majoră, cu sute de mii de angajați.

”Aceste companii trebuie să gestioneze documete sensibile”, a spus fondatorul Biohax. Jowan Österlund. ”Cipurile vor permite companiilor să impună restricțiile necesare”.

Cipurile Biohax costă 193 de dolari și sunt de dimensiunea unui bob de orez. Österlund spune că aceste mici implanturi pot foarte bine să țină loc de cartele magnetice de acces.

The Guardian notează că mari organizații ale angajatorilor cât și sindicate britanice sunt împotriva microcipurilor. Nu numai din cauza faptului că firmele au alte priorități dar mai ales că aceste implanturi vor ajunge să monitorizeze angajații și să înregistreze orice mișcare a acestora si în afaral orelor de program. O altă problemă ar fi și faptul că unii din angajați se vor simți presați să se lase microcipați.

Anul trecut Three Square Market, companie americană dun Wisconsin, a fost prima care și-a microcipat agajații. Cipurile respective permit angajaților săfacă plăți contactless la automatele instalate în companie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464196.71RON
1 ETH = 15896.86RON
1 LTC = 423.06RON
1 XRP = 5.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel